Galeria | 1923

1923.ro a mai intrat în posesia a două fotografii istorice care înfăţişează galeria Rapidului, în ipostaze inedite, acum mai bine de 30 de ani. Fotografiile sunt rare, motiv pentru care vi le oferim cu mult entuziasm. Încă o dată se dovedeşte că Rapid nu înseamnă doar echipa de fotbal ci, cel puţin în egală măsură, şi galeria!

gALERIA LUI RAPID,N-A FOST MEMBRA DE PARTID

5 fani de seamă ai Rapidului povestesc detalii neștiute despre nașterea celor mai cunoscute scandări giuleștene
Cum s-a ajuns ca „Aida” de Verdi să se transforme în cântec de galerie
De ce erau semnați Tudor Arghezi și Hortensia Papadat-Bengescu în programele de meci
Când a apărut celebra „Galeria lu’ Rapid nu e membră de partid”
Cum au fentat „feroviarii” sistemul în scandările anti-Ceaușescu

Cu Academia Rapid în Liga a 4-a și cu o asistență record sâmbătă, 14.000 de spectatori la remiza (1-1) cu csa steaua, Giuleștiul a retrăit momentele sudamericane. Acele momente din perioada romantică, în care cântecele de galerie se băteau în originalitate și umor. Țintele suporterilor rapidiști erau mereu aceleași: cluburile puterii – Dinamo, steaua, FC Olt, Victoria ori Flacăra Moreni, familia Ceaușescu și partidul unic. Au făcut istorie scandări precum: „Cine ne-a băgat în B? Ceaușescu PCR!”, „Noi vi-l dăm pe Damaschin, voi ni-l dați pe Valentin!”, „Galeria lu’ Rapid, nu e membră de partid!” . Câțiva martori ai acestor manifestări au încercat să explice cum au trăit acele momente și chiar cum s-au născut ele.

Un actor, primul șef de galerie la Rapid !

Mihai Ioan, pe rândul de jos, în centrul imaginii

Mihai Ioan, alias Mache ori Mihai „Crețu”, a fost primul lider al galeriei Rapidului. Născut în cartierul bucureștean Crângași în 1946, Mihai Ioan a fost influențat decisiv de tatăl său. „Tata fusese ofițer în garda regilor Carol al II-lea și Mihai. De la el am moștenit dragostea pentru Rapid și ura față de comuniști. Nu dispreț, ci ură! Din ofițer al armatei regale, tatăl meu a ajuns sub comuniști să repare lădițe de lemn la aprozar. El iubea efectiv noțiunea de regalitate, de aceea m-a și botezat Mihai, după Mihai I. Luptase la Cotul Donului, de unde scăpase din încercuire. În 1923, când a apărut Rapidul, el avea 19 ani și locuia în Grant. Era prieten cu unii dintre cei care au înființat Rapidul, iar dragostea asta mi-a transmis-o și mie”.

De la „Aida” la „Corul Vânătorilor”

În 1967, înainte să devină actor de revistă, Mihai Ioan i-a organizat pe suporterii Rapidului în premieră pentru fotbalul românesc. „Oamenii nu încurajau echipa în mod organizat. După ce am luat primul nostru titlu, i-am adunat și i-am învățat cum să cânte. Veneam la stadion cu texte scrise acasă pe care le cântam pe diverse melodii. «Aida» de Verdi, «Corul vânătorilor», «Oda bucuriei» și alte arii celebre pe care de-a lungul timpului ni le-au furat alții fără rușine”, spune fanul. „De exemplu”, continuă Mache, „«S-a strâns astăzi în tribună / galeria cea mai bună / din întregul București / pentru noi e sărbătoare / azi joac-o echipă mare… e Rapidul din Giulești… Rapidul nostru / chiar dacă-i de toți furat / are sufletul curat / Rapidul nostru / îl iubim și îl cântăm / spre victorie-l purtăm…» i-am scris-o lui Ion Motroc în tren, după un meci jucat în deplasare!”.

„Camataru Rodion, nu iei gheata, iei soson”

Pe 25 iunie 1987, la momentul disputării unui Rapid – Dinamo, toată lumea era edificată: steaua era deja campioană, iar dinamovistul Cămătaru trebuia să fie sigur că-i ia fața austriacului Toni Polster în lupta pentru „Gheata de Aur”. „Am dat sfoară-n țară ca suporterii să vină la meci cu șoșoni, galoși, încălțăminte veche. I-au strecurat în stadion fără probleme căci milițienilor nici nu le-a trecut prin cap ce puneam la cale. Rapid a bătut cu 4-3, iar Cămătaru a dat toate cele 3 goluri ale lor. La fiecare gol lansam în teren din încălțările aduse de acasă. Cum dădea gol Cămătaru, cum aruncam în teren «Gheata de Aur». Așa s-a născut celebra strigătură «Cămătaru Rodion, nu iei gheată, iei șoșon»„.

„Cine-o să vă bage-n A? Ceaușescu și Leana!”

Slatina 1979. FC Olt Scornicești – Rapid, derby în Divizia B. Scorniceștiul, echipa din orașul natal al lui Ceaușescu, a promovat în fiecare an dintr-o ligă în alta, ajungând în timp record din ultima divizie în prima. În sezonul ’78-’79, contracandidată teoretică la promovare îi era Rapidul. La Slatina, în tur, Rapidul a fost însoțit de 3.000 de fani. „Cu ăștia n-aveai nici o șansă”, își amintește Cristi Barbă, lider al galeriei giuleștene după Mihai Ioan. „Dădeai 20 de goluri, ei îți dădeau 21. Așa era ordinul!”. FC Olt a câștigat cu 1-0, însă, spre finalul meciului, rapidiștii au început să strige: „Cine v-a băgat în B? Ceaușescu PCR! Cine-o să vă bage-n A? Ceaușescu și Leana!”. Milițienii au înlemnit, n-au avut curajul să intervină.

„Vrem guvern democrat”…

„La un moment dat aveam în repertoriu și celebrul slogan lansat de comuniști în perioada ’44-’47, «Vrem guvern democrat, guvern al poporului»”, își amintește Radu Creangă, 47 de ani, teolog, stabilit la Paris de 20 de ani. „Sloganul ăsta a apărut prin 1986 într-o deplasare făcută la Buzău. Cu o seară înaintea meciului fusese difuzat filmul „Setea”, ecranizat după romanul cu același nume al lui Titus Popovici. Era un film propagandistic, din care ar fi trebuit să învățăm cât de buni, de cinstiți, de omenoși și de curajoși sunt comuniștii. Filmul conținea și momentul în care militanții comuniști mărșăluiau scandând acest slogan.”

… și „ura” la unison

„Cu filmul ăsta pe retină, prin repriza a doua, am început și noi să scandăm pe stadionul din Buzău «Vrem guvern democrat, guvern al poporului». Am ținut-o așa minute în șir. Milițienii erau galbeni ca lămâia. Ieșise lumea la balcoanele blocurilor de prin preajma stadionului, iar unii chiar ne aplaudau. Tot în bășcălie, atunci când Rapidul încasa câte un gol, ne ridicam cu toții în picioare și strigam în cor ca la congresele PCR… «Uraaa… Uraaa… Uraaa!». Faza asta cu «uraaa» ne-a ținut câțiva ani buni”, povestește Radu Creangă.

„Noi vi-l dăm pe Damaschin, voi ni-l dați pe Valentin!”

„Iosif Damaschin a intrat în folclorul Giuleștiului pentru că numele său rima cu cel al lui Valentin Ceaușescu”, spune Radu Creangă. „Sincer să fiu, mi-e greu să-mi amintesc când s-a scandat prima oară «Noi vi-l dăm pe Damaschin, voi ni-l dați pe Valentin», dar cred că s-a întâmplat la un meci jucat pe stadionul 23 August. Valentin Ceaușescu era cam nelipsit de la meciurile lor, așa că prezența lui în tribună ne oferea momentul perfect pentru a declanșa bășcălia”, conchide Creangă.

„Cine ne-a băgat în B….”

Jean Drăghici, 55 de ani, în prezent cadru didactic, rememorează: „Iunie 1989, semifinală de Cupa României în Regie, Rapid – Steaua 2-3. Rapidul tocmai retrogradase. Prin minutul 80, la 2-2, aud că încep unii să strige la tribuna a doua: «Cine ne-a băgat în B?». Câteva rânduri mai încolo, se ridică alții ținând în brațe, vizibil, o pancartă: «Ceaușescu-PCR!». Ăștia cu pancarta nu ziceau nimic. Doar se ridicau cu ea. Au făcut mișcarea asta de câteva ori. La final însă, toată tribuna urla «Cine ne-a băgat în B? Ceaușescu-PCR!». Era sa iasă urât. Steaua ne dăduse gol la vreo 10-15 minute după minutul 90, fără ca meciul să fi fost în prelungiri!”.

Scriitoru’ din Giulești

Poreclit de rapidiști Scriitoru’, criticul literar, scriitorul și jurnalistul Radu Călin Cristea edita, în anii ’80, programele de meci ale Rapidului. Erau de fapt mai mult decât niște programe, erau niște reviste devorate de tribune. „În programele noastre apăreau interviuri cu marele pianist Dan Grigore, cu Mitică Popescu, Horia Căciulescu, Ștefan Mihăilescu-Brăila, Florian Pittiș și cu mulți alții. Manifestările galeriei se repercutau și asupra programului de meci. După un joc în care am pierdut cu echipa din Ghencea, suporterii au început să scandeze «Cine ne-a băgat în B! Ceaușescu PCR». În zilele imediat următoare, a crescut cenzura revistei noastre”.

„E ca și cum m-ați întreba de Miorița”

Andrei Teodor, 52 de ani, anticar, povestește: „Multe dintre strigăturile de genul ăsta apăreau în deplasările lungi, la Câmpia Turzii ori la Mîrșa, între un șpriț și o caterincă. Unele s-au născut pe timpul când Rapidul juca pe stadionul Republicii. Îmi aduc aminte cum, după un meci, vuia bulevardul în jos către Izvor: «Galeria lu’ Rapid, nu e membră de partid!». Dar să-ți spun cine și cum a lansat treaba asta e ca și cum m-ai întreba cine a scris balada Miorița!„.

Arghezi semnat la sloganuri ideologice

„Cum nu puteam și nici nu voiam să introduc în publicație sloganuri ideologice, ca să ies din clinci, am inventat cu niște prieteni citate și am pus semnătura unor mari figuri din istoria literaturii. «Mișcarea înseamnă izbânda unui suflet viu și iscoditor», cam așa suna unul dintre ele. O semnasem pe Hortensia Papadat-Bengescu! Și urmau Sadoveanu, Arghezi etcetera”, povestește Radu Călin Cristea.

Mihai Ioan „Mache” și Anda Călugăreanu, în fața Giuleștiului

În anii ’70-’80, rapidiștii îi strigau ironic pe dinamoviști «câinii roșii», o poreclă care astăzi s-a metamorfozat într-un brand. Mihai Ioan susține că el a dat porecla. „Nu pentru că erau la ei roșcovanii Nunweiller, ci pentru că jucau pentru un club care reprezenta sistemul opresiv. Teoria cu frații nu e decât o tentativă de a ascunde adevărul. Iar adevărul e că Dinamo era clubul Securității. Din bășcălia noastră s-a născut simbolistica asta a dinamoviștilor, de care văd că sunt foarte mândri astăzi. Câinii roșii, hău, hău, hău… așa îi primeam la fiecare meci!”.

„Acum aproape 50 de ani făceam și ceea ce astăzi se cheamă pompos coregrafii. Iarna cumpăram bluze albe și le puneam peste paltoane ca să facem un R imens la tribuna a doua”, Mihai Ioan, primul șef de galerie al Rapidului

„Decebal avea cultul morților, iar comuniștii moartea culților! De aceea Rapidul a avut întotdeauna cei mai mulți susținători din rândurile oamenilor de cultură și artă”, Mihai Ioan, primul șef de galerie al Rapidului

„Țin minte că, la meciul de pomină cu Rodion Cămătaru, strigam «UEFA, unde ești, să vezi circul din Giulești?!» și scandam numele lui Polster”, Mihai Ioan, primul șef de galerie al Rapidului

TRUP SI SUFLET NOI VOM FI MEREU PENTRU RAPID / VOM CANTA LA BINE SI LA GREU PENTRU RAPID !

Dintotdeauna, Rapid a avut o galerie mirifică. Dragostea suporterilor faţă de echipa de lângă Podul Grant este una fără precedent în România. Şi fără egal. Chiar dacă acum ne aflăm într-un moment de regăsire, există dovezi clare că rapidismul nu are cum să moară. Vedem clar cum dirijează Patrik, micuţul de 13 ani, galeria de la tribuna a doua în meciurile de pe Giuleşti. Sau ce atmosferă superbă a făcut galeria Rapidului la meciul de handbal fete din liga a doua, dintre Rapid şi Dinamo. Mai jos aveţi o imagine cu suporterii Rapidului din 1972. Adică din anul în care am recucerit Cupa României după o pauză de fix 30 de ani! Ce vremuri!

Candva, 10.000 de rapidisti la un meci erau putini…

„In acest joc „cap de afis” al optimilor Cupei Romaniei, disputat pe stadionul Giulesti, n-au mai fost atatia spectatori ca la intalnirea cu FC Arges – n.n. disputata cu o saptamana inainte, in saisprezecimile Cupei si castigata de Rapid cu 2-1 – (doar aproximativ 10.000). Poate din cauza ploii care s-a oprit cu vreo doua ore inaintea startului sau mai degraba din princina transmisiunii in direct la TV, care, sigur, a facut „ravagii” la incasari si pe celelalte cinci terenuri neutre din tara”.

Galeria la Cluj-Napoca în ’85

A fost un meci pe care l-am pierdut cu 3-1, în faţa Universităţii Cluj, dar nu contează. Rapid aduce bucurie indiferent de scor pentru ce-i care-l iubesc necondiţionat. Printre aceştia se numără şi cei din imagine, care au imortalizat momentul în centrul oraşului Cluj-Napoca într-o fotografie care stârneşte la fel de multe emoţii şi după trei decenii.

Rapid a născut pasiuni de la naştere, aşa că steagurile şi susţinerea frenetică din tribune nu e un fenomen care s-a născut recent. Dimpotrivă, într-o fotografie document, din anul 1987, de la un meci cu Universitatea Craiova, se pot vedea suporterii Rapidului de la tribuna a doua cum încurajează echipa ţinând în mâini un steag pe care scrie Torino. AC Torino este una dintre marile echipe din istoria Italiei şi, la fel ca şi Rapid, are culoarea vişinie!

Au trecut 20 ani de la asediu

În 1998, pe 2 mai mai exact, adică un moment care deja şi-a sărbătorit majoratul, fotbalul românesc a fost martor la un eveniment unic. Bineînţeles, în prim plan, tot Rapid! Mai precis galeria acestui minunat club. Rapid avea la acea dată meci decisiv pentru titlu la Craiova, cu Universitatea. Partida s-a jucat cu stadionul arhiplin, dar ceea ce este uluitor, Rapid a fost însoţit de 10.000 de suporteri! Da, aţi citit bine! Un număr nemaiîntâlnit când vine vorba despre galeria unei echipe oaspete în România!

Din păcate, rezultatul final, 2-2, nu ne-a permis să ne şi bucurăm de primul titlu după 31 de ani. A venit însă 1999, când am reuşit să ne încununăm campioni. Imaginile rămân! De aceea, vă oferim această galerie foto minunată, mai ales că pe 2 mai s-au împlinit 19 ani de la meciul Universitatea Craiova – Rapid. Singurul meci din istoria României care a avut o galerie oaspete compusă din 10.000 de suflete. Ce vremuri!!!

”Când o să vă supărați pe fotbal, să vă gândiți la această galerie!”

Minutul 90 era departe. Rapidiști prăbușiți pe teren, rapidiști prăbușiți în tribune. Să pierzi campionatul în ultima etapă, în ultimele minute e ca și cum ți-ar muri cineva drag de două ori. Comentatorul tv înghițea cuvinte, eu strângeam în mână telecomanda vinovată. S-a făcut liniște. Minute în șir legate cu liniște. Undeva, din mijlocul galeriei rapidiste a început să bată o tobă, fulare și steaguri ridicate din durere au început să fluture încet și timit, dar totul s-a stins ca o boare de vânt trecută peste alb-vișinul tribunei. Mă gândeam că nu mă gândesc la nimic, era chiar ciudat să stau înțepenit în fața ecranului fără să mă gândesc la ceva. Nu știu cât timp a trecut, dar știu că m-am trezit fredonând cu cei din tribună:

„Suntem peste tot acasă, porțile ni se deschid…”

Apoi tobele care au început să bată puternic, liderii galeriei s-au ridicat în picioare, galeria s-a ridicat în picioare, Rapidul căzut la pământ s-a ridicat în picioare:

„Nu-i echipă mai frumosa și iubită ca Rapid”

Un semn venit de nicăieri a înghețat totul. Au tăcut și rivalii din galeria Craiovei, jucătorii Rapidului s-au ridicat de pe teren, cei de pe bancă s-au dus și ei în față tribunei și totul a explodat:

RAPID! RAPID! RAPID!

Suporterii au început să cânte imnul Rapidului, fotbaliștii au început să cânte, eu, care am avut cinci la muzică, cântam în mijlocul sufrageriei, peste mine lăsăm să treacă un campionat dureros, cântam să uit și să învăț cum să merg mai departe.

„Stimati telespectatori, rar mi-a fost dat să nu-mi găsesc cuvintele…cred că orice aș spune în acest moment ar fi deplasat, dar vreau totuși să va zic doar atât: atunci când o să vă supărați pe fotbal, să vă gândiți la această galerie”.

P.S. În anul următor,Rapid București a câștigat campionatul.

Cam asta a fost galeria Rapidului , mereu la inaltime, mereu alaturi de club , mereu devotati unei singure iubiri , RAPID : " MAMA TE IUBESC, DAR VIATA MEA E RAPID " !