Drumul din teren în peluza
Rapid este o stare de spirit, iar acest lucru va reieşi şi din materialul pe care-l citiţi în continuare. Chiar dacă el are şi o nunaţă dramatică, legată de modul în care sunt trataţi copiii şi juniorii din România, chiar şi de la cele mai mari cluburi. Din păcate, aici este vorba despre Rapidul nostru, aceste mărturii nu ne fac cinste, dar trebuie expuse, fără menajamente, în speranţa că pe viitor lucrurile vor avea o cu totul şi cu totul altă latură. Sau, cel puţin vor începe cu ceva schimbări elementare.
Eroul acestui reportaj e Marius Babei, fost junior la Rapid, timp de patru ani. Până în vara lui 2015, când a renunţat la fotbal din cauza practicilor care se învârt în acest fenomen. Nu a fost printre cele mai mari talente ale generaţiei sale, dar este singurul care a vorbit cu cărţile pe masă despre ceea ce se întâmplă la sectorul juvenil. Marius are 19 ani şi, chiar dacă a renunţat la a mai juca fotbal, este nelipsit de la meciurile Rapidului. Din peluză, de acolo de unde încurajează echipa etapă de etapă.
“La Rapid am ajuns la 15 ani, venisem de la un club micuţ, iar când am văzut ce este aici mi s-a părut că l-am prins pe Dumnezeu de un picior! Nu-mi venea să cred! Jucam junior la Rapid, unul dintre cele mai mari cluburi din Români!”, a declarat Babei pentru 1923.ro. Se întâmpla în 2011, tocmai atunci când Rapid pornea la drum în ultimul sezon în care s-a luptat pentru câştigarea titlului. Povestea capătă o latură şi mai interesantă fiindcă omul care atunci este nelipsit din galeria Rapidului, în acea vreme susţinea… Dinamo! “Nu pot spune că eram atât de înfocat, dar ţineam cu Dinamo pe atunci, până la 15 ani”, a explicat Marius.
Lucrurile s-au schimbat radical după transfer, dar şi după momentul în care Babei s-a mutat în apropierea Gării de Nord, acolo unde oamenii pe care i-a cunoscut şi alături de care petrecea din ce în ce mai mult timp l-au “contaminat” cu microbul rapidismului. “La echipă am ajuns fiindcă am auzit, din vorbă, în vorbă, că am auzit de nişte trialuri. Domnului Adrian Dumitru i-a plăcut de mine şi am rămas. Toţi îmi spuneau că voi fi titular, dar nu credeam. Cum să fiu eu titular la Rapid? Jucam fundaş stânga. E drept, am început să joc în prima fază şi eram foarte fericit”, continuă Babei povestea pentru 1923.ro.
Aceasta însă ajunge la latura ei întunecată şi plină de frustrări, provocate de nedreptăţile care guvernează întreg fotbalul românesc. “În urmă cu doi ani n-am prea apucat să joc, pentru că eu sunt născut în 1996, iar domnul Adrian Dumitru a preferat să joace cu cei de 1995, pentru că era ultimul lor an. Am înţeles, am tăcut şi am înghiţit, fiindcă oarecum era normal să se întâmple aşa. În plus, speram să fiu om de bază în ultimul an de juniorat”, ne-a mărturisit Marius. Doar că socoteala de acasă nu s-a potrivit cu cea din târg, iar mijlocaşul de buzunar a ieşit complet din circuit.
“Nu sunt un tip cu mari posibilităţi materiale, aşa că în vara lui 2014 m-am angajat ca distribuitor de pliante. Trebuia să-mi câştig banii. Nu prea am avut timp să fac pregătire, iar domn profesor şi-a pierdut încrederea în mine, a crezut că am dat-o pe golăneală şi n-am prins deloc echipa. Nu există fotbalişti care să fie sfinţi, toţi sunt un pic golănaşi, dar nu s-a purtat corect. Eu chiar munceam să mă întreţin, d-aia nu am făcut cine ştie ce pregătire în vara aia”, explică Babei pentru 1923.ro. Motiv pentru care cele mai multe meciuri le-a văzut din tribună, nici măcar de pe banca tehnică. Lucrurile s-au schimbat cu 180 de grade tocmai la un meci cu Fcsb, când Babei a fost pe banca de reserve.
La acea partidă, disputată la Buftea, a venit şi o galerie a Rapidului destul de numeroasă pentru un astfel de meci. Fiind unul de-al lor, Babei a fost chemat la salutul tradiţional anti-fcsb, moment în care s-a rupt totul: “Domn professor mi-a zis că nu se face aşa ceva, că apare după aia la TV că asta ne învaţă el. Dar n-avea vreo legătură el cu situaţia în sine. Logic, nu? Dar mi-a zis că nu mă bagă pentru asta deloc, moment în care i-am cerut cheile de la vestiar, m-am schimbat şi am plecat în timpul meciului de ciudă.”
Un gest de indisciplină, indubitabil, dar care l-a ajutat destul de mult pe rebelul Babei. În primă fază însă a fost a doua confruntare, din vestiar, la primul antrenament de după momentul “dezertării”: “Adrian Dumitru era foarte nervos, iar prima dată când ne-am revăzut după meci a sărit spre mine să mă bruscheze, m-am ferit, iar apoi l-am înfruntat, am avut un schimb dur de replici. I-am spus fix aşa: <<domn profesor, la juniorii Rapidului se iau bani!>> El mi-a zis că el, Adrian Dumitru, n-a luat vreodată bani de la jucători. Păi el în acelaşi timp se plângea că este neplătit de nu ştiu câte luni. Păi din ce trăia? Să fim serioşi! Şi când spuneam toată treaba asta, colegul care era lângă mine ţinea capul în pământ. Ce mai e de zis?!”
Babei nu vrea să facă nominalizări, dar continuă seria dezvăluirilor dureroase legate de acest subiect. “Nu dau nume, dar se ştiu ei. Unii au şi recunoscut, şi apreciez. Dacă vreau să le zic, le zic lor în faţă, nu vreau să dau nume. Păi cum e posibil ca unul să vină de câteva luni la club şi să fie căpitan într-un meci cu Dinamo, poate cel mai bun al generaţiei noastre? Oricum, înţeleg şi aspectul ăsta. Sunt convins că şi eu, dacă aveam posibilităţile lor materiale, aş fi procedat identic! E firesc să încerci să faci ce este mai bine pentru tine, atunci când poţi. De acum, asta e. Fiecare s-a descurcat cum a putut”, a declarat Marius Babei pentru 1923.ro.
Situaţia capătă o turnură de-a dreptul dramatică dacă luăm în considerare că aceste probleme au ajuns chiar la urechile patronului Valerii Moraru! Totul a fost certificat chiar de Marius, care făcând parte şi dintre suporterii activi ai clubului a mers la o şedinţă pe care aceştia au avut-o în vară cu omul cu banii de la Rapid. “El nu avea de unde să mă ştie, aşa că am profitat şi am ieşit în faţă, i-am zis acelaşi lucru: <<domnule Moraru, la Rapid, antrenorii de la junior primesc bani de la jucători!>> Mi-a zis că ştie, aşa că am rămas fără replică. Ce era să mai zic? Apoi ne-a arătat o listă cu nişte nume de juniori. Se ştia cine sunt cei care vor veni, deci trialurile care urmau erau de formă…”, povesteşte Babei pentru 1923.ro.
Chiar şi aşa, amintirile sale de la Rapid sunt dintre cele mai frumoase: “După ce am avut acea dispută cu Adrian Dumitru, în vestiar, n-am mai ieşit din primul unsprezece. Nu am fost mare jucător, dar mi-a ieşit şi mie un meci mare, la Buzău. Am bătut Gloria cu 8-0, iar eu am dat singurul meu gol la Rapid, dar şi patru assisturi. Am avut o generaţie foarte bună, dacă aveam un pic de noroc şi condiţii decente eram mult mai sus”.
Nici măcar cu Adrian Dumitru, antrenorul cu care s-a certat, nu are vreo problemă, chiar dacă mai povesteşte şi alte episoade anormale pentru ceea ce înseamnă corectitudine. “Am avut un cuplu de atacanţi extraordinari, Berechet şi Mihalache. Se înţelegeau excelent pe teren, doar din devieri. La un moment dat, Mihalache a avut fisură de peroneu, moment în care antrenorul i-a zis: <<Băi, Mihalache, acum ţi-ai găsit şi tu să te accidentezi! Chiar acum voiam să te trimit la echipa mare pe tine şi pe Berechet!>> Nu a făcut decât să pună sare pe rană. Păi dacă nu era aşa, de ce nu l-a trimis pe Berechet singur? Ce? Erau la pachet?”, continuă Babei.
“Adrian Dumitru primea telefon de la echipa mare şi mereu trimitea aceeaşi juniori. Păi Berechet a fost golgheter şi nu a fost trimis niciodată. Eu recunosc că poate nu eram de Rapid, nu meritam să fiu păstrat după juniorat. Dar Gore (n.r. – Săveanu), Berechet sau Mihalache? Păi dacă nici ăştia nu sunt peste unii din lot… Ei, Burcea şi Manea, care sunt în lot trebuiau să facă pasul”, îşi expune fostul mijlocaş părerea legată de procesul de selecţie dintre juniori şi echipa mare.
Nu regretă însă nimic, ba chiar îşi şi laudă antrenorul alături de care a lucrat patru ani: “Cu toate acestea, eu ţin mult la domnul Dumitru, pentru că ne-a fost precum un tată, am învăţat multe de la el. Am simţit unele nedreptăţi, iar el este o fire mai dificilă, ne certa mereu. Înţelegeam însă că nu vrea decât să ne motiveze, să ne ambiţioneze. Şi proceda bine. Din punctul meu de vedere este un antrenor excelent. Cred că ar fi fost bun şi la prima echipă, dar lui îi place să lucreze cu copii şi juniorii şi ne-a zis mereu că nu-l tentează alt post la Rapid.”
Babei a renunţat la visul de a deveni fotbalist, dar rămâne cu amintirile unei familii pe care cei enumeraţi mai sus, alături de Stamate, Petre, Vlad, Pilă, Dumitru, Eugen, Ţeavă, Pleşa, Popică sau Lazăr au consolidat-o în timp. “Stamate mi-a făcut un tricou cu numărul 80 şi cu Burtescu scris pe spate. Eu sunt mai grăsuţ şi mi-au zis că o să ajung curând la 80 de kile. A fost un moment extrem de amuzant, le-am cerut tuturor să-mi dea şi autograf, ca să am o amintire frumoasă”, se amuză Babei.
