
NICULAE LUPESCU

Culae Lupescu a fost unul dintre „stâlpii” echipei Rapidului care a dominat fotbalul românesc în anii ’70. Simpaticul bătrânel de 74 de ani, altă dată un fundaÅŸ de temut pentru orice adversar, a acceptat cu plăcere un dialog. Omul cu aproape 300 de meciuri oficiale pentru Rapid a vorbit despre perioada de unsprezece sezoane pe care a petrecut-o la clubul de lângă Podul Grant.
Domnule Lupescu, cum aţi ajuns la Rapid?
Atunci când aveam 17 ani, jucam la ICAB, în liga a treia ÅŸi de acolo m-a luat Flacăra RoÅŸie BucureÅŸti. EvoluÅ£iile mele au fost din ce în ce mai bune, iar în 1961 am ajuns la Rapid. Acolo am stat 11 sezoane apoi.
Unsprezece sezoane în care aÅ£i câÅŸtigat un titlu ÅŸi o Cupă!
Da, ce amintiri frumoase! Păi în 1967, după ce ne-am întors de la PloieÅŸti unde făcuserăm 0-0 ÅŸi ne-am asigurat matematic titlul, a fost nebunie! Am mers cu soÅ£iile să sărbătorim la hotelul Nord, unde a dat o masă clubul, iar la ora 23:30, ne aÅŸteptau acolo vreo 10.000 de oameni care ne aclamau ÅŸi aplaudau pe fiecare în parte!
Iar în 1972, la ultimul an în tricoul Rapidului, aÅ£i luat ÅŸi Cupa. V-aÅ£i simÅ£it împlinit?
Doamne, Dumnezeule! Păi noi trebuia să luăm Cupa în 1968, în faÅ£a lui Dinamo… La 1-1, în minutul 90, Sandu Neagu, Dumnezeu să-l ierte!, a ratat penalty… În prelungiri ne-a prins de două ori Lucescu ÅŸi ne-a dat 3-1. AÅŸa trist am fost… Cred că a fost cea mai mare dezamăgire a mea la Rapid, am plâns de nervi. Faptul că am luat apoi Cupa în 1972, da, a fost ceva foarte frumos. Practic câÅŸtigasem tot ce se putea cu Rapid, chiar dacă prea puÅ£ine trofee pentru ce potenÅ£ial avea echipa atunci!

Å¢ineaÅ£i cu Rapid în copilărie?
Nu neapărat, eu doar voiam să joc în Liga 1. Dar uram steaua ÅŸi Dinamo! Nah, aÅŸa simÅ£eam atunci. AlÅ£ii care au jucat acolo, au 40 de milioane pensie acum. Eu nu m-am gândit atunci la pensie, iar după 43 de ani pe cartea de muncă am patru sau cinci milioane. Păi se poate aÅŸa ceva? Oricum, în acele vremuri steaua nici nu conta. Noi ne luptam cu Dinamo, Petrolul, UTA ÅŸi Steagu RoÅŸu. Astea erau cele mai bune echipe.
La 32 de ani aÅ£i ajuns la Admira Viena, în Austria. Cum s-a făcut acest transfer?
Să-Å£i zic sincer, după fotografie! AÅŸa voiau să mă ia, că nici nu ÅŸtiau ce joc. A venit patronul lor să mă vadă până la urmă, că, nah, aÅŸa era normal. Dacă jucam handbal? M-au luat, dar când m-a văzut antrenorul mi-a trântit în faţă o replică pe care mi-e ÅŸi jenă să o spun, dar ăsta e adevărul… „Ce-i cu băbăciunea asta?!” Ei, aÅŸa băbăciune cum am fost am ajuns să joc acolo cinci ani, până aproape de 37, ÅŸi să fiu considerat cel mai bun fotbalist străin din istoria clubului!

AÅ£i avut posibilitatea să mai rămâneÅ£i acolo după acea vârstă?
Normal! Păi patronul lor mi-a propus asta, mai ales că IonuÅ£ începuse să joace fotbal acolo. Mi-a zis că e mare talent, că are potenÅ£ial, să rămânem. Eu nu sunt patriot la modul ăla absurd, dar mi se făcuse dor de casă. Voiam să mă întorc în Rahova mea natală, în Å£igănie.
AÅ£i jucat atât fundaÅŸ dreapta la Rapid, dar ÅŸi fundaÅŸ central. Unde v-aÅ£i simÅ£it mai bine?
Este adevărat, la început am jucat fundaÅŸ dreapta, dar apoi am făcut cuplu de centrali cu Dan Coe. Chiar dacă nu eram foarte înalt, mi-a plăcut mai mult să joc în centru.

Ce amintiri deosebite aveţi de la Rapid?
Nu marcam foarte des, însă într-un meci cu Jiul, în care am bătut cu 4-3, eu am dat trei goluri. Nici nu voiam să joc în acel meci, fiindcă murise socru-meu. Îmi era frică să nu dau vreun autogol, ceva. Nici nu fusesem în cantonament. Dar au venit după mine acasă Titi Bărbulescu ÅŸi Cristache ÅŸi m-au luat la meci. Am intrat titular ÅŸi am avut prestaÅ£ia despre care Å£i-am zis. A fost un moment de neuitat, prin 1969, cred…
Cum vi se pare atmosfera din GiuleÅŸti?
Pe vremea mea era extraordinară! Păi veneau mereu 25.000 de oameni. O dată, la un meci cu Unviersitatea Cluj, parcă, s-a ÅŸi rupt o parte din tribuna a doua, sub presiunea greutăţii ÅŸi au murit vreo cinci oameni… A fost terifiant!

AÅ£i antrenat de două ori la Rapid. O dată în liga a doua, o dată în prima. Cum au fost cele două experienÅ£e?
În 1980, ne pregăteam să promovăm, dar am plecat fiindcă în ultimele etape venise, chipurile, Puiu Ionescu, să-mi fie consilier. Nu mi-a convenit aÅŸa, motiv pentru care am plecat. BăieÅ£ii m-au regretat foarte mult, fiindcă mereu m-am bătut pentru ei, pentru drepturile lor financiare. Nae Manea chiar a venit după mine, să mă convingă să mă întorc. Dar n-a fost loc să mă răzgândesc. Din cauza asta ei au ÅŸi pierdut cu 3-0 în faÅ£a Progresului ÅŸi n-au mai promovat. A doua oară i-am pregătit în prima ligă. Am terminat pe locul 8, parcă, însă nu era nici echipă ÅŸi nu aveam nici ajutor din partea cuiva.
AÅ£i participat cu Rapid ÅŸi într-o campanie europeană de succes, când aÅ£i eliminat Napoli ÅŸi Legia…
Da! Ce amintiri! Chiar dacă la Napoli, în tur, am pierdut cu 1-0, prin autogolul meu. Erau ultimele faze ale meciului, ei au avut un corner, mingea centrată se îndrepta spre mine, iar eu am vrut să i-o pasez încet lui Rică, cu capul, să mai treacă timpul. Am lovit-o, dar imediat am îngheÅ£at, fiindcă Răducanu era pe 16 metri, în spatele meu! N-a strigat la mine să o las ÅŸi n-aveam de unde ÅŸti. Mingea s-a scurs încet în plasă… Dar i-am bătut cu 2-0 în retur ÅŸi ne-am revanÅŸat. Iar cu Legia, chiar dacă am bătut 4-0 acasă, am avut mult de furcă la 0-0. În primele 15 minute ei au ratat două ocazii uriaÅŸe, pentru că ai noÅŸtri mijlocaÅŸi au pierdut niÅŸte mingi, dar am Å£ipat eu la ei să-ÅŸi bage minÅ£ile-n cap ÅŸi totul a revenit la normal.

Care sunt foştii colegi cu care ţineţi legătura?
Păi cel mai mult cu Teo Codreanu şi Ion Pop, dar mă mai sun şi cu Jamaischi. El e la Fălticeni acum. Pe primii doi mereu i-am luat cu mine oriunde am antrenat ca secunzi.
Anul acesta faceţi nunta de aur, corect?
Da, da! Pe 15 iulie împlinesc 50 de ani de căsnicie cu soÅ£ia mea! Am respectat tot timpul casa, familia. Au fost sfinte ÅŸi mă bucur mult că am ajuns la această sărbătoare, chiar dacă am avut ÅŸi eu gagici în tinereÅ£e. SoÅ£ia a fost mereu pe primul loc.
Interviu realizat de Andrei Datcu (1923.ro)

