top of page

Fotbalistul, care se laudă ca face parte din categoria extrem de rară a celor care au evoluat pe toate posturile, inclusiv cel de portar, spune că a fost dinamovist de mic. Numai că totul s-a schimbat radical din prima zi în care a devenit jucătorul lui Rapid. Pancu È™tie cu exactitate ce a făcut în prima sa zi ca jucător în GiuleÈ™ti. În toamna lui 1996. Dar È™i cum arăta atunci vestiarul echipei. ”Sunt multe amintiri plăcute sau mai puÈ›in plăcute. Oricum e clar, memorabile. Mi-aduc aminte că am spart, o dată, o ușă din vestiar, de la intrare, dar È™i un televizor. Bine, m-am dus a doua zi È™i am cumpărat altul, mai performant. Asta a fost prin 2011, nu mai eram tânăr”, a povestit Pancu.

DANIEL PANCU 

Meritele lui Mircea Lucescu ÅŸi Mircea Rednic în istoria Rapidului

Pancu a mai spus că nici după ce s-a retras nu se poate spune despre el cu exactitate dacă este jucător de picior drept sau stâng, dar È™i ce schimbare majoră a produs Mircea Lucescu la Rapid. ”Nici acum nu È™tie nimeni dacă sunt dreptaci sau stângaci, pentru că jumătate dintre goluri le-am marcat cu stângul, jumătate, cu dreptul. Mi-aduc aminte că era È™i un cântec la modă: ’Chiar de terminăm pe 10, batem steaua È™i ne trece!’ Era acea boemie, pe care a schimbat-o Mircea Lucescu. Nu mai era de ajuns să jucăm un meci È™i apoi să stăm liniÈ™tiÈ›i. Oricum, pentru suporterii Rapidului, meciurile cu steaua au fost mereu cele mai importante. De când a venit Mircea Lucescu, È™i mai apoi Mircea Rednic, ambii dinamoviÈ™ti, s-a mai estompat din ura față de ’câini’”, a mai spus Pancu

Daniel Pancu: „Suporterul rapidist nu trădează”

„Însă eu mă bucur cel mai mult pentru altceva. Suporterul rapidist a dovedit că nu trădează. S-a spus că nu mai sunt rapidiÅŸti… Nu e adevărat! Indiferent unde e echipa, el o susÅ£ine. Poate să stea Rapid ÅŸi patru ani în Liga a 4-a, suporterii o vor susÅ£ine. MulÅ£i s-au mai dus la Astra, la Voluntari, unde erau mai mulÅ£i rapidiÅŸti, pentru că nu aveau echipă. "

Tradiţia continuă

Daniel Pancu se alătură unei liste de foÅŸti fotbaliÅŸti ai Rapidului invitaÅ£i de onoare pe GiuleÅŸti, să dea lovitura de începere. După Nicolae Vasile, Viorel Kraus ÅŸi More Târţău. Sigur, fiecare dintre cei enumeraÅ£i mai sus are ÅŸi va avea pentru eternitate locul său în istoria glorioasă a Rapidului. Numai că atunci când spui Daniel Pancu spui Rapid. Pentru că, dincolo de orice, Pancone a dovedit mereu că este, în primul rând, un mare rapidist. Atât atunci când echipa lua titlul în 1999, cât ÅŸi în sezonul 2013-2014 când a jucat în liga a doua.

Căpitanul nu a lăsat corabia

Sau un an mai târziu când a rămas alături în Liga 1, cu toate că lotul era, aparent, unul subÅ£iat considerabil, ÅŸi risca să îÅŸi treacă în CV ÅŸi o retrogradare nedorită. Până la urmă, ÅŸi-a trecut-o. Dar asta nu face altceva decât să ne reamintească ce înseamnă rapidismul. Daniel Pancu a fost decisiv în 1999, a fost unul dintre cei mai buni în 2012. Când Rapid s-a luptat ultima dată la titlu. A tras echipa după el din liga a 2-a, alături de alt atacant legendar, Daniel Niculae. Åži a acceptat să rămână la Rapid chiar cu riscul retrogradării. Căpitanul nu a părăsit corabia. Acum ar fi jucat în liga a 5-a. Nu mai este nimic altceva de spus decât: MulÅ£umim, Pancone! Tu demonstrezi că Rapid trăieÅŸte!

In prezent , Pancu activeaza la Academia RAPID . Continuatorul Rapidului din 1923 .

Daniel Pancu a vorbit despre viitorul Academiei, dar È™i despre suporterii echipei de lângă Podul Grant. „Vor veni Vasile Maftei ÅŸi IonuÅ£ Voicu, dar avem in vedere ÅŸi transferul unor fotbaliÅŸti foarte tineri, de mare prespectivă. Pentru că nu putem face o echipă numai din jucători care nu sunt tineri. Vă spun eu că în partea a doua a campionatului lucrurile vor sta cu totul altfel. Noi acum n-am avut o pregătire normală în vară. Acum vom face cantonamente, vom fi altfel la meciuri. Sper să se rezolve ÅŸi cu Pro Rapid. 

Americanu - Daniel Pancu
00:00 / 00:00

© 2023 by Classical Musician. Proudly created with Wix.com

  • w-facebook
  • White Instagram Icon
  • Twitter Clean
  • White YouTube Icon
bottom of page