“În casa mea, pâna si firele de praf sunt visinii”
PENTRU MINE , RAPID ESTE TOT CE AM IUBIT SI VOI IUBI PANA LA MOARTE!
-Ați filmat tot prin casă?
-Da, nea Bebiță.
-AÈ›i filmat È™i în baie?
-Da, nea Bebiță.
-La mine în casă, până È™i firele de praf sunt viÈ™inii.
Duminica trecută, 18 iunie. Ploua. Oare nea Bebiță o să vină cu bicicleta lui viÈ™inie pe ploaie? L-am văzut peste stradă, aÈ™teptându-mă. Tot în alb È™i viÈ™iniu.
– Era cât pe ce să te sun să nu mai vii, îmi zice. Am emoÈ›ii prea mari.
– Sincer să vă spun, È™i eu am emoÈ›ii. De când aveÈ›i bicicleta?
– De vreo 15 ani. Anul ăsta vreau să o schimb. Iau alta. Alta, dar exact la fel.
O să trec repede la momentul când am intrat în apartament. Nu mă aÈ™teptam la aÈ™a ceva. Chiar nu mă aÈ™teptam. Nea Bebiță are o casă în două culori.
– Nu mai am nicio haină de altă culoare.
Pe masă, în sufragerie, mă aÈ™teptau o sticlă de Cola, aÈ™ezată pe un suport de porÈ›elan cu stema Rapidului, o scrumieră albă, cu stema Rapidului, o ceaÈ™că, evident, cu stema Rapidului, un coÈ™ cu mere È™i niÈ™te pateuri cu ciocolată.
– Nu aÈ™ vrea să mi se audă vocea. Spune tu oamenilor ce îÈ›i povestesc eu acum, dar cu vocea ta.
Și-am început să vorbim. Oriunde întorceai privirea, găseai un subiect de discuÈ›ie. Când tăceam, era o liniÈ™te încremenită în casă, de parcă acolo, în sufrageria lui nea Bebiță, Rapid se ascunsese de lume È™i stătea nemiÈ™cat. Rapid, cu toată istoria lui, cu toate fotografiile alb-negre È™i cu versurile din cântecele vechi. Stătea nemiÈ™cat, obosit după 94 de ani de tumult. Și nea Bebiță vorbea pentru el.
Nea Bebiță deschide un album foto cu copertă viÈ™inie È™i îmi arată o poză cu el, în tribună, pe stadionul Republicii.
– Stăteam la tribuna a 2-a, pe Republicii. Prin ’74 ne-am mutat la tribuna 1. A venit un È™ef de galerie nou È™i ne-a mutat. Am stat acolo câÈ›iva ani, apoi ne-au gonit, că în spatele nostru era masa presei È™i îi deranjam pe oamenii ăia. Aveam steaguri È™i nu mai vedeau meciul ca lumea.
-Cu Nea Mincea vă cunoșteați?
-Bineînteles, am È™i poze cu dumnealui. Dacă trăia el acum, nu se întâmpla ce s-a întâmplat cu suporterii. Nu se certau.
-A fost cel mai bun lider de galerie?
-Nu, cel mai bun a fost Mihai CreÈ›u. Noi ii spuneam MiÈ›u. El e primul lider. Din ’73 până în ’78. Din ’78 până în ’82 a fost Cristi ”Barbă”, cum îi spunea lumea.
Circ am făcut cu ei!
– Și atmosfera de la meciuri? Cel mai frumos era pe GiuleÈ™ti, nu?
– Nu, cel mai frumos era la cuplajele inter-bucureÈ™tene.
– Pe „23 August”?
– Da. Cel mai frumos… Mă duceam cu câteva ore înainte la meci, că dacă mă duceam cu juma de oră, nu mai găseam loc. La fel È™i pe GiuleÈ™ti. Oricum nu erau locuri, nu erau scaune pe vremea aia. Erau numai gradene. Pe „23 August” È™i scările erau ocupate. De multe ori, stătea lumea È™i pe stâlpii ăia de la nocturnă. Au fost odată în jur de 110 – 120 de mii. AÈ™a mulÈ›i erau, că veniseră până pe pistă.
– Vă mai amintiÈ›i care a fost cel mai frumos meci la care aÈ›i fost?
– Au fost multe…
– Păi cum vine asta? Mă aÈ™teptam să ziceÈ›i de un meci cu Steaua.
– Asta în primul rând! Èšin minte, eram în ’68… I-am bătut cu 3-1. Circ am făcut cu ei! Circ!
– Nea Bebiță, aÈ›i urât vreodată Steaua?
-Eu nu urăsc pe nimeni. Oamenii aÈ™tia care au făcut foarte mult rău Rapidului timp de 70 de ani nu merită nici urâÈ›i. IgnoraÈ›i total, cum fac eu din 1976. La oamenii de la Steaua È™i de la Dinamo în ultimul timp nu mă mai uit.
Zice asta în timp ce scoate din sertar È™i niÈ™te programe de meci.
-Uite, ăsta este din 63. Pe timpul ăla se făceau cuplaje.
-Care a fost cel mai mare fotbalist al Rapidului?
-Nu i-am prins pe toți. Nea Costea a spus de Baratki. Am o carte de Gheorghe Mihalache despre el. Teroarea blondă. Nici nu mai știu pe unde o am. Pe aici trebuie să fie.
Are biblioteca plină de cărÈ›i despre fotbal. Ele È™i DEX-ul mi-au atras atenÈ›ia. Lângă, două căni cu stema Rapidului pe ele, pline de pixuri viÈ™inii È™i albe. Cu stema Rapidului pe ele.
-Am o grămadă de pixuri. Cum apare câte unul, cum îl iau.
Echipa n-ar fi fost atât de iubită, dacă mergea totul È™nur.
– Se mai pune suflet în fotbal? AÈ™a cum punea Baratki?
– Nici gând. MulÈ›i nu mai sunt fotbaliÈ™ti, sunt mercenari. Dacă nu le iese banul, pleacă.
– Nea Bebiță? De ce vi se zice Bebiță?
– Râde AÈ™a mi-au zis ai mei. De când erau lumea È™i pământul. Mă cheamă Gheorghe È™i Ion, dar de ce mi-or fi zis Bebe nu È™tiu.
– De când aÈ›i început să strângeÈ›i amintiri?
-’73
– Și mai È›ineÈ›i minte care e primul lucru din colecÈ›ie?
– Uite în ’99 cât eram de sărac. Îmi arată o fotografie cu el în casă, lângă un perete golaÈ™, nu încărcat de insigne, fanioane È™i brelocuri, cum e acum.
– Cel mai vechi lucru e un fanion. Și mai am niÈ™te poze cu jucătorii din 64 – 65. Cu echipa aia am crescut eu.
Mergem pe holul de lângă uÈ™a de la intrare, unde, într-o ramă sta aranjată minuÈ›ios echipa cu nea Rică în mijloc.
– Prima echipă campioană. În ’67. Au fost vice-campioni în ’64, ’65 È™i ’66. Și majoritatea dintre ei sunt crescuÈ›i de Rapid.
– Asta a fost cea mai bună echipă a Rapidului?
– Asta de aici. Campioana din ’67. Părerea mea.
A fost Rapidul o echipă ghinionistă?
– BineînÈ›eles. Altfel, nu ar fi fost atât de iubită, dacă mergea totul È™nur.
– De când mergeÈ›i pe stadion?
– Din ’62, toamna.
– Și aÈ›i fost la PloieÈ™ti când a luat Rapidul titlul în ’67?
– Nu, că alor mei nu le-a plăcut fotbalul È™i nu mă lăsau să plec de capul meu.
– Păi È™i cum aÈ›i ajuns la meciuri?
– Păi cum să nu mergi pe stadion, dacă stai în GiuleÈ™ti? M-am mărit un pic È™i am plecat singur.Cine vine o dată, de două ori pe GiuleÈ™ti se îmbolnăveÈ™te de rapidism.
AÈ™a se cânta odată…
Scoate din dulap un dosar cu niÈ™te foi. Cântece de pe stadion.
Cântă galeria rapidiÈ™tilor
Azi joacă Rapidul, dragostea lor
Pentru Rapid…
Începe să râdă emoÈ›ionat, apoi îÈ™i drege glasul.
Pentru Sandu Neagu, Nichi, Pop È™i Rică/ Peste-ntreaga zare, cântul se ridică / Pentru Rapid, Pentru Rapid, Pentru Rapid cântăm, doar pentru Rapid
Mă atenționează: Și ultima strofă!
Astăzi stadionul e în sărbătoare, fiindcă joacă fotbal o echipă mare / Da, e Rapid…
Aveam multe cântece…
Nici nu apuc bine să termin de zic „Ce frumos”, că nea Bebiță începuse alt cântec.
Haide Rapid, haide Real! Nu pot să cânt că sunt răguÈ™it un pic. Uite, ăsta e pe melodia din Oda Bucuriei:
Stadionul iar ne cheamă în decorul său splendid / Inimile ne îndeamnă să cântăm pentru Rapid / Haide Rapidul, haide Realul, haide Rapidul din GiuleÈ™ti…
-Asta e greu de cântat:
Luni È™i marÈ›i mă jur că-n veci, nu mai calc nici mort la meci. Dar pe vineri mă decid. Boală veche hai Rapid. Și-uite aÈ™a mereu, mereu, È™i la bine, È™i la rău Râde Nu pot să cânt.
Zâmbesc. E aÈ™a entuziasmat, de parcă se întorsese pe Republicii È™i îÈ™i vedea Rapidul trăind.
– CredeÈ›i că o să mai fie vreodată Rapidul ce a fost cândva?
– Nu, categoric nu.
Începe altă melodie:
Alb-vișiniu, alb vișiniu, fără tine totul ar fi pustiu / Ar fi anost, ca o zi de post / Fără tine viața n-ar avea rost
-Ați făcut parte din vreo grupare de suporteri?
-Eu sunt rapidist È™i atât. AÈ™a m-am născut È™i aÈ™a am să mor. Nu am făcut parte din vreo brigadă.
Altă melodie la rând:
E viaÈ›a voioasă, plăcerea-i divină È™i plină de farmec ne e inima / Trăim cu fervoare, i-atâta splendoare È™i e sărbătoare când joacă Rapid.
Apoi alta:
Rapid e cerul senin, Rapid i-aroma din vin, Rapid e fructul divin, E sublim, e sublim Rapid e cerul deschis, Rapid e zâna din vis, Rapid e mugur de dor, e vinul ameÈ›itor
Pauză de dres vocea. Apoi…
Era un cântec de prin anii ’70. Se ridica Mihai CreÈ›u È™i striga Haaai, Rapidu! Iar noi în continuare… Rapid, Rapid / Real, Real / Hip, hop, ha / Azi vrem victoria / Ahe, ahe, ahe, Rapid, Victorie! / Rapid, Rapid, Real, Real, Real / Eeee… Și pe urmă: Rapid, bate din palme Rapid.. Era o nebunie!
Părea că ar putea să cânte ore în È™ir. El cânta, iar Rapidul din jurul lui tăcea în continuare.
– Atunci se înjura aÈ™a mult pe stadioane?
– Nu, categoric nu. Dacă îÈ›i trebuie imnul, îÈ›i fac cadou. Și îmi întinde o foaie cu imnul printat.
C-aÈ™a-i viaÈ›a de microbist / O zi sunt vesel, alta trist / Dar e frumos È™i mă mândresc că-s rapidist
De ce aÈ›i scris pe caiet „ViÈ™inel”?
-AÈ›i jucat fotbal când eraÈ›i mic?
-Fotbal am jucat toată viaÈ›a mea, până la vreo 50 de ani încolo, dar pe maidan, în curtea È™colii. Am fost la selecÈ›ie la nea Costea de vreo 4 ori È™i m-au respins că eram prea firav È™i amărât.
– Și ce fotbalist vă imaginaÈ›i că eraÈ›i, când jucaÈ›i pe maidan?
– Ion Ionescu È™i pe urmă Liță Dumitru. Din păcate Liță ne-a părăsit È™i s-a dus la Steaua.
A scos alte albume de fotografii.
-ÎÈ›i arăt întâi poze cu fotbaliÈ™ti.
Pe prima foaie a albumului, Dănuț Lupu.
-Măldărășanu…
-Sabău, Narcis Răducanu, incep să îi înÈ™ir eu.
-Ia uite, domne, ce È™tie. Râde. Nae Stanciu, cu care am È™i tricou. Tricoul agățat de perdea, lângă o eÈ™arfă cu Pancu pe ea È™i mesajul „No Pancu, no party”. În stânga, tricoul È™i eÈ™arfa, în dreapta, un steag alb-viÈ™iniu.
-Știi că era un slogan cât peluza de mare… „Voi, suporteri pentru cupe È™i flori / Noi, din pasiune pentru aceste culori” Și, acum nu mai vine lumea la meci……. Știi ceva? Păcat că stăm cu mâinile în sân. Acum ar trebui să fim mai vocali È™i mai vizibili.
-Ați pierdut vreodată vreun meci al Rapidului?
-’71-’72, am fost în armată. La Craiova. Și nu puteam să-mi iau permisie.
-Dar de ce aÈ›i strâns toate lucrurile?
-Asta e pasiunea mea.
-Și mai aveți și altă pasiune?
-Nu. Asta e atât de mare, că nu mai e loc de alta.
-Dar de ce aÈ›i scris pe caiet „ViÈ™inel”? AÈ™a vă zic prietenii?
– Nu, nu. AÈ™a îmi zic eu.
Și mi-a arătat tricoul lui.
-ÎnÈ›elegi ce scrie? Vi È™i nel. Și 94 de ani ai Rapidului.
Nici eu nu sunt Ion T. Ion, nici tu nu ești Ioan Chirilă.
-Ăsta-i gata. Și deschide alt album, cu poze din tribune.
-AÈ›i mers în deplasări cu echipa?
-Am fost, dar în foarte puÈ›ine. Doar 105. Nu te mira, că sunt puÈ›ine. Am fost la TimiÈ™oara, Cluj, Baia-Mare, BraÈ™ov, Vâlcea, Tărgu MureÈ™… 41 în total. O nimica toată. Când bătea Rapidul, era foarte frumoasă deplasarea.
-Și când pierdea Rapidul? Cum era drumul de întoarcere?
-Ca la înmormântare. Uite, asta-i cea mai tare lozincă făcută de suporterii rapidiÈ™ti: Rapid nu-i pe gustul puterii. Am avut È™i eu lozincă: Rapid, lumină, dragoste, viață. Dar mi-a luat-o cineva de pe gardul tribunei.
-V-aÈ›i gândit să scrieÈ›i o carte?
-Eu? Păi crezi că mă pricep? Mă faci să râd. Natura nu m-a înzestrat cu talentul de-a vorbi frumos. Nici eu nu sunt Ion T. Ion, nici tu nu eÈ™ti Ioan Chirilă. Râde.
Căuta cu ochii în jur ce să îmi mai arate.
– Vrei afiÈ™ul ăsta? Tot ce am dublură-È›i dau. Uite-l È™i pe Tudorică. Stătea la tribuna 1, în partea stângă. Melodia lui preferată era „LiniÈ™tea”. Să iÈ›i arăt È™i abonamentele?
Deschide o cutiuță în care abonamentele È™i legitimaÈ›iile de suporter erau aÈ™ezate în ordine.
-Uite, am È™i poze pe ele, ce tânăr eram…Poze ca de buletin.
-Nu aÈ›i fost însurat niciodată?
-Nu. Din păcate sau din fericire. Păi nu m-am însurat cu Rapidul?
-A fost cea mai frumoasă căsnicie?
-Da, de departe.
Rapid, cea mai frumoasă distracție
-Stai să-ți arăt un steag. Poate facem o poză cu el.
-Dumneavoastră ați compus mesajul?
-Da, da.
-Ce frumos ca aÈ›i rămas o viață lângă Rapid.
-AÈ™a m-am născut. Rapid e cea mai mare bucurie a mea, cea mai frumoasă distracÈ›ie. Toată viaÈ›a mea mi-am dedicat-o Rapidului. Sper să îl prind când face 100 de ani. Mai sunt 6 ani… Dar deja mi-am depus cererea în galeria din ceruri.
-Vă mulțumesc că m-ați primit aici, nea Bebiță. Auziți, cum v-ați descrie dumneavoastră casa?
-Nu știu, te las pe tine să zici. Vezi, să nu se audă vocea mea.
AÈ™a că încerc să o descriu. Casa lui nea Bebiță este o poveste. Este È™i depoul unde toate amintirile viÈ™inii s-au retras È™i acum stau împreună, ascultându-l pe nea Bebiță cântând. Este È™i un capitol din „Glasul roÈ›ilor de tren”, pe care Ioan Chirilă nu a mai putut, din păcate, să-l scrie. Este Rapidul, mulat pe sufletul lui nea Bebiță.
-Știi ceva? Când o să mai găsesc dubluri, o să mă gândesc prima oară la tine.
La mulți ani, Rapidulețule!
