RICA RADUCANU
RICA RADUCANU SINGURUL PORTAR DIN ISTORIA FOTBALULUI MONDIAL PRINS IN OFFSIDE
Rică Răducanu a fost unul dintre cei mai mari portari din istoria României. Dar și o figură în peisajul fotbalului românesc. Invitat în platoul emisiunii 1923, ”Tamango” a povestit cum a driblat paza de pe aeroporturile internaționale din București și Paris. Doar ca să facă parte din angranajul naționalei la turneul final din 1984. Rică Răducanu s-a consacrat ca portar al echipei Rapid București. A participat la turneul final al Campionatului Mondial din Mexic 1970, dar a jucat și în două filme de lungmetraj: „Totul pentru fotbal”, regizat de Andrei Blaier (1978) și „Legiunea Străină” (2008), în regia lui Mircea Daneliuc.
Rică Răducanu a mers cu avionul având bilete… CFR!
Când a venit vorba să facă parte din staff-ul naționalei la turneul final din 1984 care avea loc în Franța, fostul goalkeeper a întâmpinat greutăți din partea autorităților comuniste de la acea vreme din România.
”Tamango” și-a luat inima în dinți și a ajuns cu carnetul de bilete de tren de la CFR pe aeroportul Henri Coandă. Și-a făcut loc printre jucătorii lui Mircea Lucescu, a pus mâna pe bagaje și s-a urcat în avion. A ajuns în Franța și s-a întors acasă, tot după aceeași metodă. Metodă care spune el că a mers și pentru care a văzut turneul final din Franța, de atunci. ”Ne-am calificat la Europene, în Franța, cu Mircea Lucescu pe bancă. Dacă nu plecai însemna că nu îţi ieșea pașaportul, asta era vrăjeala. Eu nu aveam pașaportul, așa că mă duc la Federație, era Dinu acolo și mi-a zis că fără pașaport nu se poate să merg.
Mircea Lucescu şi Cornel Dinu nu l-au putut ajuta
„A trebuit să mă duc și la domnul Mircea Lucescu acasă. Mi-a deschis soția, care mi-a spus că nu este acasă. Nu era ca pe acum, cu telefoane, până când l-am găsit… Plângeam, am dat de el până la urmă, mă întreba ce fac și am început să-i povestesc. Eu am contribuit la calificare și să nu merg în Franța? Mi-a spus că nu el face treburile și că Dinu și cu generalul i-au spus că nu mi-a ieșit pașaportul. În ziua plecării, m-am dus acasă, mi-am luat carnetul de CFR. Mă gândeam că dacă nu mă ia vin cu trenul înapoi. M-am dus la aeroport, îmbrăcat, cu geantă. Și am început să car bagajele, că eu mă ocupam și de bagaje. Număram bagajele, băieții, le ziceam hai, tată, nu știu ce, hai, hai. Am luat bagajele la băieți și nu m-am mai dus cu pașaport.”
Păsuit de stewardesă
„Mă duc în avion, mă pun acolo, m-a întrebat cineva că ce fac acolo: uite, domnule, aranjez aici. Și după aia la numărătoare, stewardesa zice că e unul în plus. Ea mie îmi zice asta. Nu e, mă, vezi-ți de treabă, fetițo. Eu stăteam, în spate, pe bagaje. Nu mi-era frică de avion. Mi-am pus șapcă de pilot și am început să servesc prin avion. Am pile, tată, mi-a ieșit pașaportul, i-am zis generalului. Eu merg, ajut cum vreau, și am coborât la francezi și am făcut la fel, am coborât prin spate. Când m-au văzut în mașină nu mai aveau ce să îmi facă. Stăteam cu Liviu Buluș în cameră. La întoarcerea în țară tot așa am făcut”, sună povestea incredibilă dezvăluită de Rica.
Primul antrenor de portari din România
Ajuns la 70 de ani, fostul goalkeeper spune că obișnuiește să se mențină în formă și practica tenisul cu piciorul. ”Mai joc tenis cu piciorul, ieri am jucat și acum mă duc, dacă e timp frumos. Nu mai am clienți, majoritatea sunt îmbătrâniți. Mă ține în continuare, mă mai dor genunchii, dar joc. Zic unii că am îmbătrânit, că nu mă ține, dar prost nu sunt”, mai glumește acesta. Mircea Lucescu a purtat un rol important în cariera lui Rică Răducanu. ”În România, antrenor cu portarii eu am fost primul că era Lucescu la națională. Așa că m-a luat, a făcut el ca în străinătate, era deștept. Mi-a zis că o să fiu antrenor cu portarii. 11 ani am fost cu el”, a spus Rică Răducanu.
Electrician, zidar…, portar!
Fostul portar spune că a fost îndrumat de tatăl său să îmbrățișeze o carieră care să-i aducă un trai decent. ”Prima dată când m-a dus tata la școală a zis că mă face electrician, am dat examen, am luat 3. După aceea, a zis că trebuie să intru în rândul lumii. Și m-a dus la o școală de zidărie, de construcții. Tocmai în Balta Albă, am intrat, fără examen, am făcut școala doi ani. Și după aceea erai obligat să te duci să muncești. Am niște blocuri, în care căram 50 de cărămizi și stau în picioare și azi. La Podul Basarab, pe dreapta, iar încă unul pe Ștefan cel Mare”.
„Egalitatea” lui Rică
Tot din perioada Rapid datează şi următoarea povestire, dar din prima jumătate a anilor ’80, când Rică era antrenor cu portarii. Uneori, fie în ziua liberă, fie – mai rar – după un antrenament mai lejer, parte dintre fotbalişti mergeau la „Astoria”, la un şpriţ. Acolo, fostul portar îşi comanda o sticlă de vin, o jumătate de apă minerală, şi o sticlă de Pepsi. Cerea de la bucătărie o cană mare, de un litru, turna în ea tot vinul, apoi punea apă minerală peste, stropea cu puțin pepsi, după care băga degetul până la fundul cănii și amesteca! Cât timp ceilalți beau și ei un pahar-două, Ricanu dădea gata toată cana.
Dacă se stătea mai mult, mai urma o cană după acelaşi ritual şi tot aşa. La final, când venea plata, apăreau discuţiile. Băiat care, să spunem aşa, aprecia valoarea banului, Rică cerea să plătească toţi în mod egal. „Băi, Rică, păi nu-i corect, mă! Noi am băut câteva pahare, iar tu câteva căni. Să plătească fiecare pentru cât a băut”, opina unul de la masă. „Hai, mă, ce dracu,! Ce e asta? După ce că am venit cu voi!”, venea şi replica lui Rică. „Păi, ce, nea Rică, ţi-am cerut noi să vii? Tu ai venit”, spunea un altul. Până la urmă ieşea cum spunea Rică, pe care oricum nu era bine să-l superi. Numai că, după câteva episoade de genul ăsta, băieţii vorbeau doar între ei să iasă, fără să mai afle şi fostul goalkeeper.
Cum era să bată „Ricanu” un boxer de categoria grea
În antepenultima etapă a ediţiei 1984-1985 a Diviziei A, Rapidul avea meci la Bacău, iar în preziua partidei, giuleştenii s-au cazat la Oneşti. Rică era antrenorul portarilor.
În dimineaţa jocului, antrenorul Viorel Kraus i-a lăsat pe fotbalişti să se plimbe puţin pe afară, însoţiţi de „Tamango”. În plimbarea lor, jucătorii au dat peste o gală de box care se ţinea în parcul oraşului. Locul îngrădit, oameni de ordone, dar câţiva dintre rapidişti, cu Rică în frunte, au intrat să arunce o privire.
Pe ring erau doi boxeri de categoria grea, iar Ricanu, care era amator de pugilism, a început să dea sfaturi către unul dintre ei, dar așa, mai mult pentru el și cei din jur: „Dăi, bă! Acum, cu stânga. Bagă dreapta. Bagă, băăă!”. Ăla pe care-l luase el la ochi, cam inert. „Bă, da’ prost eşti!”, mai zicea Rică din când în când. În sfârşit, s-a terminat meciul, rapidiştii au revenit la hotel, la masă, după care au plecat spre camere, să-şi facă bagajele ca să pornească spre Bacău, la meci. La lift, cu cine dau nas în nas Rică şi doi dintre jucători? Tocmai cu boxerul pentru care se agita Rică!
„Băi, tăticule, da’prost ești, mă!”
Tipul, destul de mare, doar era la „grea”. Urcă toţi în lift, acesta porneşte, la care Rică, uitându-se cu milă către boxer, i se adresează: „Băi, tăticule, da’prost ești, mă!” Ăla, nedumerit, se întoarce și se uită urât: „Cu cine vorbești tu?”. „Bă, zice Rică – trebuia să-i dai cu dreapta. N-ai văzut cum ţinea garda? Dar dacă eşti prost!”. „Domne, vezi cum vorbeşti, aici nu mai sunt ăla din ring”. La care Rică: „La ce etaj cobori, mă?”. „La cinci”. „Ai noroc că nu cobori cu noi la trei, că te băteam de te rupeam!”, a încheiat Ricanu discuţia.
Dupa atatia ani si atatea momente memorabile , nea Rica a ramas idolul giulestenilor , iar in preajma sarbatorilor de iarna , galeria noastra nu a uitat de