bebe nasturescu
Bebe Năsturescu este unul dintre oamenii care ÅŸi-a lăsat cel mai adânc amprenta în istoria Rapidului. Cu 288 de meciuri în prima ligă ÅŸi cu 20 în Cupele Europene pentru echipa din GiuleÅŸti, fostul mijlocaÅŸ de bandă este printre puÅ£inii oameni care au jucat mai mult de 300 de partide în tricoul viÅŸiniu. Fostul fotbalist născut la Giurgiu a acceptat cu plăcere să acorde un interviu pentru 1923.ro în care a rememorat întâmplări savuroase din cariera de fotbalist, dar ÅŸi de ce nu ar fi jucat niciodată pentru Steaua sau Dinamo.
Domnule Năsturescu, cum aţi ajuns la Rapid?
Aveam 20 de ani ÅŸi am avut noroc că am fost antrenat de rapidiÅŸti care m-au recomandat acolo. Când eram copil, la Giurgiu, i-am avut antrenori pe Ionică Bogdan ÅŸi Victor Stănculescu. Apoi, am plecat în B la RoÅŸiori pentru câteva luni, însă al doilea ajunsese la Rapid ÅŸi la recomandarea lor am ajuns ÅŸi eu acolo.
De ce aţi ales Rapid?
Să ÅŸtii că m-au dorit ÅŸi Steaua ÅŸi Dinamo, însă nici n-am vrut să aud. Eu făceam parte din clasa muncitoare, iar atunci noi nu aveam la inimă MiliÅ£ia ÅŸi Armata. Chiar îmi spuneau oamenii din Giurgiu: „Dacă te prindem că semnezi cu Steaua sau cu Dinamo, nici să nu te mai prindem că vii în oraÅŸ!” AÅŸa că am ales Rapid, era pe undeva firesc. Dacă aÅŸ fi jucat la ei, ajungeam ÅŸi eu general sau colonel, nu maistru, dar să ÅŸtii că nu am regretat niciodată alegerea făcută!
AÅ£i spus că primii paÅŸi în fotbal vi i-a îndrumat Ionică Bogdan, altă legendă a Rapidului. L-aÅ£i văzut jucând?
PuÅ£in de tot, dar l-am văzut. Un înaintaÅŸ extraordinar era! Avea o tehnicitate nemaipomenită, dar era ÅŸi foarte serios. Mai mult pe filmări l-am văzut. AÅŸa, ca să-Å£i faci o idee, l-aÅŸ asemăna cu Nichi Dumitriu sau cu Radu Nunweiller de la Dinamo ca stil de joc.
Venise vorba de antipatia faţă de Steaua şi faţă de Dinamo. Aţi avut probleme din cauza lor?
Cum să nu? Păi înaintea meciurilor cu ei eram mereu ÅŸicanaÅ£i. Ne chemau să ne chestioneze, de unde cheltuiam noi 200 – 300 de dolari când mergeam în deplasări, când diurna era de 2,20 dolari pe zi! Păi era ÅŸi normal că mai luam ÅŸi noi bani pe sub mână să mai cumpărăm câte ceva pentru acasă. Dar ei ÅŸtiau tot! Nu ne făceau însă rău, doar ne ÅŸicanau înaintea meciurilor directe, ca să ne sperie. Ne chemau pe ăştia mai încăpăţânaÅ£i. Eu, Puiu Ionescu, Nichi Dumitriu…
Armată n-aţi fost obligaţi să faceţi?
Ah, ba da! Norocul meu a fost că, atunci când mi-a venit ordin de încorporare, în 1968, ÅŸi-a folosit clubul relaÅ£iile ÅŸi am ajuns la comandamentul din Chitila, la Armata CFR, care deservea căile ferate. AÅŸa am făcut de formă, mergeam doar lunea câte două, trei ore pentru instrucÅ£ie, în rest eram liberi.
AÅ£i jucat 12 ani la Rapid, aÅ£i câÅŸtigat un titlu, dar de alte cinci ori aÅ£i terminat cu echipa pe locul 2. Ce i-a lipsit Rapidului?
Nu e vorba de ce i-a lipsit Rapidului, fiindcă noi aveam o echipă de excepÅ£ie, care a jucat împreună cam opt ani. Ce relaÅ£ii de joc aveam! Păi, fără falsă modestie, cred că am avut unul dintre cele mai bune cvartete ofensive din istoria fotbalului românesc. Eu pe dreapta, Teo Codreanu pe stânga, Nichi ÅŸi Puiu în faţă. Noi le-am dat zeci de pase de gol, iar ei au dat zeci de goluri. Acel Rapid putea câÅŸtiga minimum cinci titluri în acea perioadă, însă influenÅ£a celor despre care Å£i-am povestit mai sus ÅŸi-a spus cuvântul.
Sunt cei trei cei mai valoroşi coechipieri alături de care aţi jucat?
ToÅ£i, foarte valoroÅŸi! Ca să nu mai zic de cei din apărare. Culae, Coe, Motroc, Greavu, Rică… TotuÅŸi, în topul celor mai valoroÅŸi jucători alături de care am evoluat, l-aÅŸ pune pe Titus Ozon. Un fotbalist fenomenal, alături de care, din păcate, am jucat prea puÅ£in!
Rapid nu prea juca pe GiuleÅŸti în acei ani…
Păi nici nu aveam cum! Acolo nu încăpeau decât 15 – 20 de mii de oameni, iar la meciurile noastre veneau cel puÅ£in 40 de mii. De aceea am jucat mai mult pe Republicii, dar mergeam ÅŸi pe 23 August, fiindcă acolo încăpeau ÅŸi 60 de mii câÅ£i voiau adesea să vadă Rapid! Noi aveam constant 45 – 50 de mii de oameni la meciuri, pe când ceilalÅ£i maximum 30 de mii ÅŸi nici ăia mereu.
AÅ£i luat un titlu ÅŸi o Cupă cu Rapid, dar aÅ£i plecat de la club în 1974, anul în care echipa a retrogradat. De ce aÅ£i ales Progresul Brăila, echipă care juca tot în B?
Jucasem ceva timp la Rapid, aveam o cotă ÅŸi retrogradarea i-a determinat pe alÅ£ii să ne dea târcoale. Brăila mi-a propus o primă generoasă ÅŸi nu aveam cum să refuz… Adică m-am gândit ÅŸi eu atunci la familie, la viitor. Bine, ulterior mi-a părut rău, fiindcă mai puteam juca lejer la Rapid, dar a fost decizia mea ÅŸi am rămas împăcat cu ea. Mai tare am regretat însă că n-am plecat să joc în străinătate, deÅŸi am avut ocazia. Pur ÅŸi simplu mi-a fost teamă.
Se spunea despre dumneavoastră că aveaÅ£i talentul să simulaÅ£i foarte frumos în careu, iar arbitrii nu se prindeau ÅŸi dădeau des 11 metri…
Da, păi eu am făcut parte din circul copiilor atunci când eram mic, la Giurgiu. Făceam tot felul de scamatorii: mergeam câteva zeci de metri în mâini, înotam până la 50 de metri adâncime, săream în apă de pe macaraua din port de la 40 de metri! Plus că în spectacole făceam saltul mortal fără probleme, aÅŸa că mi-am dezvoltat aptitudini numeroase când eram copil. În plus, am fost ÅŸi campion la înot în vremea junioratului, pe faza regională.
Aţi avut o copilărie frumoasă!
Să ÅŸtii! Eu am rămas orfan de la 3 ani ÅŸi am fost crescut de bunici. Ei aveau o situaÅ£ie materială bună, nu îmi lipsea nimic, dar tot eram ÅŸi eu, teribilist, ca orice copil. Aveam vie la marginea oraÅŸului, aveam ÅŸi pepeni, dar eu mergeam, pe la 11 ani, cu prietenul meu bun, fiul preÅŸedintelui Tribunalului Giurgiu, care ÅŸi el făcea fotbal, să furăm pepeni din piaţă. Ne furiÅŸam fără să ne vadă cineva.
Nu aţi fost prins niciodată?
Oooo, ba da! Păi ne-a luat o dată miliÅ£ia ÅŸi ne-a dat să mâncăm coaja de la pepene. Ulterior însă, ca o ironie a sorÅ£ii, cei care m-au pedepsit atunci mi-au devenit cei mai mari fani ÅŸi mereu mă opreau să mă salute când mai veneam în Giurgiu. ÎÅ£i dai seama, eram fotbalist la Rapid, veneam ÅŸi eu mereu Å£anÅ£oÅŸ, bine îmbrăcat.
La echipa naţională aţi avut doar şase selecţii. Consideraţi că meritaţi mai mult?
N-aÅŸ putea zice eu asta acum… Păi i-am avut concurenÅ£i pe post pe Pârcălab, apoi pe Mircea Lucescu. Doi fotbaliÅŸti excepÅ£ionali. Era greu să le iau faÅ£a… Oricum, la loturi am fost de mic, fiindcă m-au recomandat mereu Ionică Bogdan ÅŸi Victor Stănculescu. La 10 ani am jucat pe 23 August cu cei de vârsta mea în deschiderea unui meci România – Suedia.
În anii ’60, Rapid a avut o echipă de senzaÅ£ie ÅŸi chiar dacă în componenţă erau jucători scunzi, de sub 1.70 metri, calitatea lor era una incredibilă. Pentru a susÅ£ine această afirmaÅ£ie vă invităm să priviÅ£i fotografia – document de mai jos în care Bebe Năsturescu, extrema deaptă de doar 1.67 metri sare cu capul la nivelul mâinilor portarului advers! Ce detentă! Ce vremuri! Ce fotbaliÅŸti!
